Revealing Trends este o serie de articole de autor, dedicate celor care doresc să fie la curent cu ultimele tendințe în piețele internaționale și cum se aplică acestea în România.
Ce mai înseamnă premium în lumea modernă? Conceptul este într-o evoluție dictată de societate, tehnologie și valori, la care brandurile trebuie să se adapteze pentru a rămâne relevante pentru categoriile de consumatori vizate.
Dacă gândim istoric, definiția noțiunii de premium se raportează la material. Accentul era pus pe raritatea materialelor, obținute cu greu, de multe ori din zone îndepărtate, prin exploatarea comunităților locale. Clienții acestui tip de lux nu manifestau interes pentru cum sunt produse obiectele respective sau cât este afectată zona, dacă vorbim de experiențe.
Puterea unui brand premium stătea întotdeauna în legenda care înconjura imaginea brandului. Aceasta era greu verificabilă, însă încărcată de semnificații și mister, care sporeau atractivitatea brandului.
Obiectele astfel create erau apoi însemnate cu branduri exclusiviste și destinate unui public omogen, elitist. Achiziționarea unui concept premium avea mai mult de-a face cu reafirmarea unui statut social, decât cu o neparată utilitate practică. Ulterior, brandul era singurul diferențiator, fiind afișat vizibil pe produs.
Creșterea veniturilor clasei medii a condus la democratizarea luxului și pierderea statutul aspirațional al acestui tip de obiecte. Mai mult, unele dintre acestea au căzut în derizoriu prin copiile realizate la scară largă, de obicei de o calitate îndoielnică.
Criza financiară a condus la apariția unui nou tip de abordare a conceptului de premium, unul minimalist și focalizat pe valori umane. Eleganța înseamnă o reîntoarcere spre clasic, refuzul de a purta sau a afișa în mod vizibil branduri.
Accentul se pune pe autenticitate. Noua clasă elitistă vrea să își demonstreze puterea prin grijă față de întregul lanț de producție al produselor pe care le consumă, care se propagă și în momentul consumului. Concepte de tipul ”fair trade”, ”organic”, ”natural”, ”sustenabil” devin adevărata măsura a luxului.
Asistăm la o schimbare a polilor de putere dinspre exploatare spre protejare, dinspre opulență spre conservare . Tonul acestor schimbări este dat de noii exponenți ai elitelor (Prinții William & Harry, Elon Musk, Bill Gates).
România este încă o țară care asimilează cu un decalaj de câtiva ani trendurile internaționale. Aici coabitează încă rămășițe ale vechiului lux degradat cu cu tendințele către noul lux discret, high-tech. Primele sunt vizibile în ținute compuse din fake-uri de firmă, în timp ce al doilea val este observabil la persoanele care aleg mașini electrice, locuințe de tip smart-home și vacanțe de tip experiențe, în locul turismului de masă.
Cookie-urile necesare sunt absolut esențiale pentru ca site-ul să funcționeze corect. Această categorie include numai cookie-urile care asigură funcționalitățile de bază și caracteristicile de securitate ale site-ului web. Aceste cookie-uri nu stochează informații personale.Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.