Sportul în viața tinerilor din România: necesar, important, dar absent

    Anticii spuneau „Mens sana in corpore sano”, iar în gymnasyiumurile grecești importanța acordată sportului era egală cu cea dată retoricii sau științelor. În zilele noastre, sportul nu mai este, din păcate, pe lista priorităților tinerilor, dar nici a autorităților.

     

    Reveal Marketing Research, prin grija Adrianei Toma (Senior Quantitative Analyst) a întreprins un studiu care să evidențieze percepția românilor asupra importanței sportului în viața tinerilor și să identifice măsuri de a crește rata de participare la activități sportive în rândul copiilor și adolescenților. Acesta a fost aplicat pe un eșantion reprezentativ e 1187 de participanți cu vârsta de peste 14 ani, din toate zonele țării, provenind atât din mediul urban, cât și din cel rural.

     

    Cât de important e sportul pentru tineri?

    Percepția asupra necesității sportului în viața tinerilor este extrem de pozitivă. Procentul celor care au răspuns că este important sau foarte important depășește 90%,  indiferent de vârstă, gen, nivel educațional sau salarial.  Astfel, 95% dintre intervievați au declarat că sunt în favoarea ideii ca tinerii să practice un sport în afara școlii,  75% fiind chiar de părere că tinerii ar trebui să aleagă chiar să facă sport de performanță. Nici orele de educație fizică nu trebuie neglijate, 94% având declarând că sunt importante, un procent mai mic (89%) înregistrându-se doar între cei care nu au copii și sunt, probabil, mai puțin preocupați de acest aspect.

     

    infografic sport tineri romania

    Care sunt beneficiile practicării unui sport de către tineri?

     

    Opiniile pozitive despre activitățile sportive derivă din beneficiile asociate cu acestea, legate de sănătate, relaționare și dezvoltare armonioasă, atât fizic, cât și psihic.

     

    Respondenții au menționat, în primul rând că sportul practicat cu regularitate îi ajută pe tineri să fie mai sănătoși, le stimulează dezvoltarea unui sistem imunitar puternic (94%) și previne apariția obezității (92%), diminuând totodată riscul de boli cardiovasculare (88%). Acestea sunt teme de actualitate, întrucât la nivel mondial, obezitatea infantilă este în creștere, atingând un nivel de 10 ori mai mare decât acum 40 de ani, conform WHO.

     

    Din prisma beneficiilor psihologice, cei intervievați consideră că tinerii care practică în mod regulat un sport sunt mult mai capabili să lucreze în echipă (94%), un atribut foarte căutat de viitori angajatori, mai organizați (92%) și mai corecți (88%), fiind obișnuiți să respecte reguli și autoritatea arbitrului sau a antrenorului. La toate acestea, se adaugă o stimă de sine mai ridicată, care îi face pe tineri mai puțin înclinați să intre în anturaje nepotrivite, să mintă, sau să aibă probleme cu legea.

    Sportul în viata tinerilor din Romania

    Cum aducem sportul în viața copiilor?

    Deși interesul este evident, beneficiile sunt majore și opinia publică pozitivă, lipsesc încă acțiunile concrete de a transforma sportul într-o prioritate națională. Întrucât această este o problemă care se poate rezolva local, soluțiile propuse vizează parteneriate între autorități, organizații de părinți și reprezentanți ai mediului privat.

     

    Una dintre soluțiile agreate de respondenți (72%) a fost organizarea de către primării a spațiilor publice în care să se poată practica sporturi atractive. Această inițiativă ar putea să fie sprijinită de părinți, deoarece 51% dintre aceștia ar fi gata să plătească 100-150 lei lunar pentru un spațiu unde copii lor să poată participa la sporturi interesante (obstacole, parkour, ninja warrior).

     

    Rămâne de văzut cum vor răspunde factorii de decizie la aceste date și cum se vor mobiliza să readucă sportul în viața tinerilor, ca o constantă, scăzând astfel cele 80 de procente de respondenți care consideră că această dimensiune lipsește în rândul copiilor și adolescenților.

    Date

    November 22, 2019

    Category

    Blog, Studies

    X
      wpChatIcon