Revealing Trends:  Ura ca brand de țară

de Marius LUICAN

În prag de vot, ne întrebăm încotro. Cui dăm puterea, de ce, și mai ales cu ce așteptări.

Cel mai longeviv personaj politic din România nu este Ion Iliescu. În orice campanie electorală, indiferent de culoarea politică, este prezent, de peste trei decenii, ”răul cel mai mic”.

Românii nu votează cu un ideal, ei votează împotriva unui pericol. Ei nu se adună în jurul unui lider carismatic, construit din valori și cu viziune, ci aleargă după o scăpare. Și-ar dori un salvator, dar aleg doar o soluție de moment, de frică.

De ce nu avem curaj să visăm? Unde a murit ideea de conducător și de ce ne mulțumim cu puțin?

Branduri și Culte

Înainte de a răspunde la întrebarea cum ar trebui construit un candidat viabil, să ne oprim la două alte concepte. Ce este un brand și cum sunt racolați membri unui cult (religios).

Un brand puternic înseamnă:

1. Identitate (Cine sunt?)
2. Reprezentativitate (Ce promit?)
3. Răspuns la o nevoie (De ce e important?)
4. Relaționare cu piața-țintă (Cum livrez ceea ce promit?)

Pe de altă parte, cei șapte pași pentru a atrage un nou membru într-un cult sunt:

1. Focalizarea pe indivizi instabili aflați în perioade de tranziție;
2. Vânzarea ideilor prin întâlniri informale;
3. Oferirea unei noi realități;
4. Proslăvirea necondiționată a conducătorului;
5. Construirea unui inamic (fictiv) care să alimenteze ideea de luptă;
6. Presiune de grup sporită, eventual compromitere;
7. Deservirea intereselor conducătorului.

Este clar că între cele două modalități de a atrage oamenii există diferențe fundamentale de valori și atitudini.

Ura ca brand de țară

Revoluțiile sunt necesare. Progresul nu se poate clădi, uneori, decât pe demolarea din temelii a vechilor edificii care nu mai corespund prezentului. Reconstrucția însă, nu se poate face tot prin foc și sabie. E nevoie de fundații, structură de rezistență și de fasonare. Nu se poate construi cu negare, nu se pot întemeia structuri (familie, societate, echipe, imperii) plecând de la o coagulare în jurul ideii de ură.

Din perspectivă de marketing, României îi lipsește un brand de țară în jurul căruia să se pună în valoare lideri. Nu avem valori în care să creadă majoritatea cetățenilor și pe care un candidat să le întruchipeze, și atunci apare ocazia ca fiecare partid să încerce să ia puterea folosindu-se de strategia cultelor.

Integrarea în UE nu a adus o clarificare în această privință. Încercarea de a adopta valorile europene fără să existe un fundament solid peste care să se așeze, a creat mai multă confuzie.

Singurele situații în jurul cărora se adună românii sunt cele negative. Cetățenii acestei țări sunt gata să iasă în stradă să scandeze împotriva unei situații, dar mai puțin pentru a susține o cauză. Ura ne adună mult mai ușor decât speranța. Am putea spune, la limită, că am transformat-o într-un brand de țară.

Într-o paralelă cu brandingul de produs, în cazul partidelor și candidaților, criteriile sociale devin mai importante decât atributele reale ale produsului. Nu mai evaluăm partidul, structura, conținutul politic, planul, preferăm sa votam negativ și asta pentru ca avem o categorie de servicii total lipsite de atributul încredere limitându-ne la însemnul electoral care simbolizează ceva împotriva altora. Suntem membri în diverse culte, pe care le schimbăm când nu ne oferă salvare.

Ne trebuie dușmani. Ne trebuie refulare. De ce? Pentru că avem de-a face cu un produs care nu livrează promisiunile.

Soluții?

Este necesar să trecem de la o politică de tip ”secte” la una bazată pe valori reale, crescute în sisteme similare celor sportive, în care performanța se bazează pe muncă și nu se pot arde etape, la fel cum un brand nu poate apărea peste noapte.

Dacă un candidat ar fi un produs, pentru a deveni un brand, ar trebui să aibă o platformă credibilă, o poveste seducătoare, construită pe valori și o promisiune pe care să o livreze constant. Mai mult, e nevoie și de un public care să nu mai fie orbit, 150 de ani mai târziu, de acele ”forme fără fond” descrise de Titu Maiorescu.